Văzul este capacitatea de a observa, cunoscută și sub numele de vedere. Principalele componente de bază ale vederii sunt ochiul în sine, nervul optic și centrul vizual din creier, care este conectat la ochi prin intermediul nervului optic. Ochiul funcționează ca o cameră foto: când razele de lumină intră prin irisul reglabil, acestea sunt apoi focalizate de cristalin pe retină, care este un strat subțire sensibil la lumină ce corespunde „filmului” „aparatului foto”. Astfel, retina convertește razele luminoase în mai multe impulsuri nervoase, care sunt apoi transmise către centrul vizual, și de aici creierul le interpretează ca imagini. Retina este alcătuită din milioane de celule nervoase mici, care conțin multe substanțe chimice specializate, sensibile la lumină. Ca și obiectivul unei camere, cristalinul ochiului inversează imaginile pe măsură ce le focalizează. Văzul este unul dintre cele cinci simțuri, alături de simțul tactil, auz, gust și miros. Văzul este simțul responsabil cu percepția stimulilor vizuali.
Ce este văzul?
Văzul (vederea) este simțul care ne permite să identificăm forme, reliefuri, distanțe și culori la ceea ce se observă. Vederea binoculară (adică aceea realizată simultan în ambii ochi) permite percepția tridimensională a obiectelor (vederea stereoscopică).
Mecanismul care permite vederea a ceea ce ne înconjoară este o funcție foarte complexă. Pentru a se asigura că stimulii vizuali care afectează ochii sunt corect interpretați de către creier, este necesar ca, înainte ca stimulii să ajungă la retină, ei să treacă prin diferitele componente transparente care formează ochiul, acestea fiind: corneea, umoarea apoasă, cristalinul și umoarea sticloasă.
Celulele specializate, cunoscute ca fotoreceptori sau receptori retinieni, care sunt prezenți pe retină (aproximativ 6 milioane de conuri și 120 de milioane de bastonașe) transformă stimulii luminoși în impulsuri nervoase (conurile răspund la niveluri ridicate de lumină, iar bastonașele reacționează la nivelurile mai scăzute ale intensității luminoase). Aceste impulsuri nervoase sunt apoi transmise prin canalul optic (un sistem complex alcătuit din nervii optici, chiasmul optic, tracturile optice și corpurile geniculate) într-o anumită zonă a creierului, cortexul vizual, responsabil cu decodificarea lor.
Văzul este actul unui proces activ: odată ce imaginea a ceea ce observăm este imprimată pe retină, procesul vizual este capabil să diferențieze informațiile, în funcție de cererea procesată de creier. Acesta este mecanismul care face posibilă concentrarea asupra detaliilor specifice ale unui obiect (cum ar fi forma sa, culoare sau distanța la care se află), spre deosebire de alte detalii.
Defectele de vedere sunt miopia (vederea apropiată este clară, dar la distanță este difuză și neclară), hipermetropia (vederea este estompată și indistinctă din apropiere, dar bună mai aproape), astigmatismul (imaginile sunt percepute distorsionat, iar deformarea este mai accentuată cu cât gradul de astigmatism este mai mare), prezbiopia (o tulburare datorată capacității fiziologice reduse de concentrare asupra lucrurilor care se află în imediata vecinătate, care apare de obicei după vârsta de 45 de ani) și ambliopia (o afecțiune caracterizată de o acuitate vizuală redusă, ale cărei cauze nu sunt încă pe deplin cunoscute).
Ce funcție îndeplinește vederea?
Văzul sau vederea este simțul care guvernează percepția stimulilor vizuali, care ne permit să identificăm forme, reliefuri, distanțe și culori la ceea ce se observă în spațiul din jurul nostru
