Simțul tactil este simțul prin care recunoaștem un anumit obiect cu pielea noastră. Simțul tactil, din punct de vedere tehnic, nu este un singur simț, ci o combinație de mai multe. Există nervi separați în piele care înregistrează dacă ceva este rece, cald sau dacă simțim presiune, durere, atingere ușoară sau chiar atingere grosieră. Există mii de nervi în corpul uman destinați în mod specific pentru funcția de a identifica ceea ce simțim în afara corpului uman, iar acești nervi sunt distribuiți neuniform în corp. Un nerv pentru atingerea ușoară are un capăt alungit în formă de bulb, în timp ce cei responsabili pentru răspunsul la senzațiile reci au capătul în forma unui bulb îndesat; cei care înregistrează căldura au forma unui fir răsucit, iar nervul pentru presiune profundă are un capăt în formă de ou. Cu toate acestea, receptorii de durere nu au teacă protectoare. Nervii senzitivi sunt repartizați uniform pe tot corpul; la fiecare 6,5 cm2 de piele, sunt aproximativ 8 receptori pentru rece, 50 pentru cald, 100 pentru atingere și aproximativ 800 pentru durere. Sensibilitatea oricărui punct dat de pe corp depinde de partea în cauză și de modul în care receptorii grosieri de orice fel sunt grupați în acel loc dat, iar localizarea unei anumite senzații depinde de concentrația de terminații nervoase necesare în acea zonă dată. Senzațiile de frig și cald sunt difuzate pe scară largă în corp, în timp ce presiunea, senzația ușoară de atingere și durerea pot fi destul de localizate. Simțul tactil este unul dintre cele cinci simțuri, alături de gust, miros, auz și văz. Este sensul responsabil pentru percepția stimulilor care afectează suprafața exterioară a corpului uman, prin care creierul primește informații despre mediul înconjurător. Organul principal pentru simțul tactil este pielea.
Ce este simțul tactil?
Simțul tactil este, așadar, simțul care permite recunoașterea anumitor caracteristici fizice ale obiectului, cum ar fi duritatea și forma, care vin în contact cu suprafața exterioară a corpului (pielea și membranele mucoase care comunică cu exteriorul).
Transmiterea simțului tactil de la suprafața exterioară a corpului la creier este posibilă prin mecanismele complexe, care provin din celule foarte specializate în acest scop, acestea fiind receptorii tactili. Aceștia din urmă sunt organe mici, fiecare având propriile caracteristici și capacități: corpusculii Meissner, discurile Merkel, corpusculii Pacini, corpusculii Golgi-Mazzoni. Receptorii tactili sunt prezenți cu densitate foarte mare în pielea feței și a membrelor superioare, dând în aceste zone o sensibilitate specifică corpului, în timp ce în membrele inferioare și coloana vertebrală sunt prezenți în cantități mici.
Senzația tactilă poate prezenta diferite tipuri de modificări, atât cantitative, cât și calitative. În primul grup, acestea se disting prin hipoestezie (reducerea parțială sau totală a sensibilității în diferitele sale forme) și hiperestezie (sensibilitate crescută la impulsurile nervoase normale). Atmosfera se află în cel de-al doilea grup de dizestezie, o tulburare caracterizată prin deteriorarea simțului tactil. Aceste modificări sunt de obicei tulburări dependente de nervii periferici sau de organele sistemului nervos central, care, la rândul lor, sunt declanșate de cauze traumatice, virale, metabolice sau inflamatorii.
Ce funcție îndeplinește simțul tactil?
Simțul tactil este responsabil de recunoașterea anumitor caracteristici fizice ale obiectelor (duritate, formă) care vin în contact cu suprafața exterioară a corpului, permițându-i creierului să primească informații despre ceea ce ne înconjoară.
