Simțul mirosului, cunoscut și sub denumirea de olfactiv, este simțul responsabil cu percepția stimulilor parfumați. Acest simț este mediat de celulele senzoriale specializate ale cavității nazale. Pentru a percepe mirosurile, este esențială interacțiunea dintre nas (a cărui mucoasă poate transpune stimulii olfactivi) și celulele responsabile pentru transportul acestor stimuli către creier, care poate decodifica stimulii și astfel îi transformă într-o percepție. Mirosul depinde de substanțele chimice din aer, la care răspund apoi receptorii senzoriali. Acești chemoreceptori sunt localizați în epiteliul olfactiv, un pasaj de țesut localizat în partea de sus în cavitatea nazală. Epiteliul olfactiv este alcătuit din trei tipuri de celule: neuronii senzoriali (fiecare cu un cil primar), celulele de susținere dintre ei, și celulele bazale, care se divid în mod regulat și, prin urmare, produc o nouă recoltă de neuroni senzoriali, pentru a-i înlocui pe cei care mor. Receptorii de mirosuri reprezintă o familie de mai multe tipuri de receptori cuplați cu proteinele G, sau receptori GPCR pe scurt. Câteva exemple de GPCR sunt: receptorii hormonilor peptidici, receptorii de gust, receptorul de lumină rodopsină, receptorii GABA la anumite sinapse din creier. Fiecare neuron olfactiv exprimă doar un singur tip de receptor.
Ce este mirosul?
Mirosul este unul din cele cinci simțuri, care permite oamenilor să perceapă stimuli parfumați. Chemoreceptorii sunt celule speciale, responsabile de recepția mirosurilor și capabile să reacționeze la caracteristicile chimice ale substanțelor mirositoare; ele sunt situate într-o anumită zonă a mucoasei nazale, cunoscută sub numele de mucoasă olfactivă, și sunt caracterizate printr-o pigmentare gălbuie. Acești neuroni sunt foarte specializați, cu un cuib de cili, și bazele lor sunt prelungite în fibrele nervoase, prin osul etmoid (osul care formează acoperișul cavității nazale), ajungând la bulbii olfactivi; de aici, alți neuroni care ajung la creier declanșează percepția mirosului. În interiorul mucoasei olfactive, moleculele mirositoare sunt transformate în molecule solubile, înainte de a se așeza pe filamentele neuronilor. Acesta este fenomenul care declanșează stimulul nervos și trimite un mesaj că există o mireasmă. Acestea trec prin bulbii olfactivi, și ajunge în final la creier.
Patologiile mirosului pot fi de două tipuri: cantitative și calitative. Primele sunt reprezentate de hiposmie sau reducerea parțială a simțului mirosului, și anosmiei sau reducerea totală a simțului mirosului. În cazul reducerii calității mirosului, vorbim despre parosmie, o tulburare care se caracterizează prin alterarea simțului mirosului în corpul uman. Cauzele care stau la baza acestor tulburări pot fi: rinita, sinuzita, cancerul, leziunile mucoasei de diferite origini (virală, traumatică sau inflamatorie). Perturbarea mirosului poate, de asemenea, să influențeze inevitabil simțul gustului.
Ce funcție îndeplinește mirosul?
Mirosul este simțul responsabil de percepția stimulilor parfumați, care ne permite să identificăm anumite obiecte sau substanțe chimice din jurul nostru. Oamenii pot face diferența între sute și mii de molecule diferite de miros, fiecare având structura sa specifică.
