Imunitatea nespecifică sau înnăscută reprezintă un tip de imunitate prezentă la naștere sau la persoanele ale căror sisteme imunitare nu sunt încă pe deplin dezvoltate și, prin urmare, nu este în măsură să furnizeze agenți patogeni specifici și selectivi. Este, de asemenea, cunoscută sub numele de imunitate naturală, ereditară sau constitutivă, și este prima linie de apărare în organismele neimunizate. Această primă linie a sistemului de apărare al organismului este recunoscută ca cel mai vechi răspuns și este comună tuturor organismelor multicelulare, inclusiv insectelor și plantelor.
Sistemul imunitar înnăscut include limfocitele NK (Natural Killer), celulele mastocite, eozinofilele, bazofilele, macrofagele, neutrofilele și celulele dendritice: aceste celule au mecanisme de lucru foarte diferite între ele, dar toate pot elimina și/sau identifica agenți patogeni.
Ce este imunitatea nespecifică sau înnăscută?
Mecanismele imunității naturale sunt preexistente la punctul de contact cu microorganismele și sunt activate în timp util, prin prezența agenților patogeni, înainte ca organismul să poată dezvolta un răspuns imun specific față de aceștia (imunitate specifică).
Această primă linie de apărare depinde de bariere anatomice, bariere fiziologice și mecanisme de endocitoză/fagocitoză, precum și de bariere inflamatorii.
Barierele anatomice constau în piele și mucoase ale organismului uman, structurate pentru a apăra corpul și a împiedica intrarea majorității agenților patogeni.
Barierele fiziologice includ: temperatura (multe microorganisme nu supraviețuiesc sau nu suportă anumite temperaturi), nivelurile pH-ului (de exemplu, aciditatea gastrică este o barieră fiziologică în imunitatea înnăscută față de infecții, deoarece foarte puține microorganisme, odată ingerate, mai sunt capabile să supraviețuiască, datorită nivelurilor scăzute ale pH-ului din stomac), și diferiți factori solubili (inclusiv proteine solubile de lizozimă, interferon și complement, care sunt capabile să se lege la celulele vecine și să stimuleze o stare de rezistență antivirală generalizată).
Endocitoza este un termen generic, care indică capacitatea celulelor de a capta materialul extracelular care le înconjoară. Fagocitoza este un tip de endocitoză de ingestie specializată, care constă în particule extracelulare, inclusiv microorganisme patogene.
Barierele inflamatorii sunt activate ca urmare a semnalelor chimice, emise de celulele atacate de agentul patogen. Ele reprezintă unul dintre primele mecanisme de apărare ale corpului în prezența unui agent dăunător.
Mai mult, procesul de fagocitoză începe cu celulele imune specializate, numite macrofage, care luptă împotriva agenților patogeni. Macrofagele sunt celule care patrulează în corp prin fluxul sanguin, asigurându-se de absența agenților patogeni. Odată ce un agent patogen invadează organismul, macrofagele se deplasează în țesut pentru a-l înghiți și a-l digera, astfel distrugându-l. În plus, bazofilele sunt celule care secretă histamine, care le semnalează mai multor celule imune despre amenințare, în timp ce celulele Natural Killer T identifică celulele care nu seamănă cu celulele gazdă, și eliberează substanțe chimice, care descompun și distrug agenții patogeni.
Ce funcție îndeplinește imunitatea nespecifică sau înnăscută?
Imunitatea înnăscută este prima linie de apărare a persoanelor al căror sistem imunitar nu s-a dezvoltat încă pe deplin sau este subdezvoltat. Ea reprezintă primul răspuns al organismului în ceea ce privește prevenirea infecțiilor. Mecanismele imunității înnăscute sunt adesea folosite pentru a elimina agenții patogeni chiar și în contextul răspunsurilor imune specifice.
