În anatomie, termenul de “articulație” se referă la un aranjament de structuri, care păstrează împreună două sau mai multe suprafețe osoase contigue. Astfel, articulația reprezintă un set de elemente (țesut fibros și/sau cartilaginos, ligamente, capsule, membrane) care reglează legătura dintre două segmente scheletice.
O articulație este un punct al corpului în care se întâlnesc oasele. Ele fac posibilă mișcarea, oferindu-i flexibilitate scheletului. Oasele principale care formează încheieturile includ următoarele:
Articulații sinoviale: genunchi, încheietura mâinii, umăr, cot, gleznă și articulații ale șoldului (în mișcare liberă)
Articulații semimobile: articulațiile coloanei vertebrale (flexibilitate limitată)
Articulații fixe: îmbinări ale oaselor craniului sau pelvisului (imobile)
Articulațiile se clasifică în funcție de cât de multă mișcare permit (funcția) sau din ce sunt formate (structura). Cele mai multe permit mișcarea liberă, unele permit doar mișcarea în anumite moduri, iar altele nu permit deloc mișcarea. Prin utilizarea terminologiei științifice, vorbim despre articulații sinoviale, sinartroze și articulații de amfioartroză.
În ceea ce privește tulburările articulare, cele trei tipuri cele mai comune sunt: osteoartrita, artrita și leziunile traumatice. Osteoartrita este cea mai comună afecțiune a articulațiilor și apare atunci când acestea se umflă și devin mai dificil de mișcat. Artrita se referă la o afecțiune articulară, care provoacă inflamația uneia sau a mai multor articulații. Leziunile traumatice se caracterizează prin două oase care se separă de la punctul lor de întâlnire. Acestea pot fi cauzate de o cădere, un impact brusc sau altă formă de traumă. Alte afecțiuni pot implica unele forme de cancer și defecte congenitale (cum ar fi dislocarea șoldului). Consultul medical este esențial pentru a verifica posibila cauză a afecțiunii și a determina cea mai adecvată formă de tratament. Cele mai multe opțiuni de tratament tind să depindă foarte mult de tulburarea în cauză, de severitatea ei și de starea generală a persoanei. Acestea pot include tratamentul cu antibiotice și fizioterapia, însă în cazurile mai severe poate fi necesară o intervenție chirurgicală.
Ce sunt articulațiile semimobile?
Articulațiile semimobile, cunoscute și ca amfiartroze, se referă la îmbinările caracterizate printr-o mișcare limitată. Asemenea exemple includ vertebrele, coastele și coloana vertebrală. În articulația coloanei vertebrale, oasele care formează articulațiile sunt acoperite cu cartilagiu și îmbinate împreună prin ligamentele interosoase și periferice, care permit doar executarea anumitor mișcări. Articulațiile cu mișcări reduse fac parte din sistemul scheletului și includ articulațiile dintre vertebre și simfiza pubiană. Există două tipuri de articulații semimobile:
Simfiza: o articulație puțin mobilă, în care suprafețele articulate ale oaselor sunt acoperite cu cartilaj hialinic, iar oasele sunt atașate între ele printr-un un strat numit fibrocartilaj. Ex: simfiza pubiană și simfiza sacro-coccigiană
Sincondroza: o articulație imobilă, în care materialul care leagă suprafețele articulare este cartilajul hialin. Ex: prima articulație sterno-costală
Ce funcție îndeplinesc articulațiile semimobile?
Funcția principală a articulațiilor este aceea de a permite atât mișcarea, cât și flexibilitatea. Acestea tind să fie clasificate după gradul de mișcare posibilă, numărul de oase implicate și complexitatea articulației.
Funcția principală a articulațiilor semimobile este cea de a permite anumite mișcări ale corpului, precum și să acționeze ca structuri de sprijin.
