În anatomie, termenul “articulație” se referă la un aranjament de structuri, care păstrează împreună două sau mai multe suprafețe osoase contigue. Astfel, articulația reprezintă un set de elemente (țesut fibros și/sau cartilaj, ligamente, capsule, membrane) care reglează legătura dintre două segmente scheletice.
O articulație este un punct în corp, în care se întâlnesc oasele. Articulațiile fac posibilă mișcarea, oferindu-i flexibilitate scheletului. Oasele principale care formează articulații includ următoarele:
Articulațiile sinoviale: genunchiul, încheietura mâinii, umărul, cotul, glezna și articulațiile șoldului
Articulațiile semi-mobile: articulațiile coloanei vertebrale
Articulațiile fixe: articulații ale oaselor craniului sau pelvisului
Articulațiile sunt clasificate după cât de multă mișcare permit (funcția) sau din ce sunt constituite (structura). Cele mai multe permit mișcarea liberă, unele permit doar mișcarea în anumite moduri, iar altele nu permit mișcarea deloc. Prin utilizarea terminologiei științifice, vorbim despre articulații sinoviale, sinartroze și amfiartroze.
În ceea ce privește afecțiunile articulare, cele trei tipuri cele mai frecvente includ: osteoartrita, artrita și rănile traumatice. Osteoartrita este cea mai comună afecțiune articulară și apare atunci când articulațiile se inflamează și sunt mai dificil de mișcat. Artrita se referă la o afecțiune articulară care provoacă inflamația uneia sau mai multor articulații. Leziunile traumatice se caracterizează prin două oase care se separă de punctul lor de întâlnire. Acestea pot fi cauzate de o cădere, un impact brusc sau altă formă de traumatism. Alte afecțiuni pot implica cancere și defecte congenitale (cum ar fi dislocarea șoldului).
Ce sunt articulațiile mobile?
Articulațiile sinoviale, cunoscute și sub denumirea de articulații mobile, se referă la cele capabile să se deplaseze într-o varietate de direcții (permit mobilitatea). Astfel de exemple includ articulația genunchiului, articulația cotului, încheietura mâinii, articulația umărului, a șoldului și a gleznei. Suprafețele articulare sunt netede, acoperite cu cartilaje, și se îmbină într-o așa numită capsulă comună. Capsula articulară este un țesut conjunctiv fibros, care asigură o îmbinare sigură. În exterior, ea este înconjurată de o membrană fibroasă, capabilă să secrete și să reabsoarbă fluidul sinovial (substanță vâscoasă, incoloră), al cărui rol este de a umple articulațiile, pentru a le menține lubrifiate și a le face să se miște mai ușor.
Ce funcție îndeplinesc articulațiile?
Funcția principală a articulațiilor este aceea de a permite atât mișcarea, cât și flexibilitatea. Acestea tind să fie clasificate după gradul de mișcare posibilă, numărul de oase implicate și complexitatea articulației.
Funcția principală a articulațiilor mobile este să permită executarea unei game largi de mișcări, cum ar fi în cazul articulației genunchiului sau a cotului. Tipurile de articulații sinoviale se bazează pe forma lor, și pot fi clasificate în: plane, sferice, elipsoidale – și sunt în general consistente (înglobându-se reciproc).
Cele șase tipuri diferite de articulații sinoviale includ următoarele:
Articulațiile elipsoidale (ex: încheietura mâinii)
Articulațiile plane (ex: unele articulații la nivelul piciorului și încheieturii mâinii)
Articulațiile de tip balama (ex: articulațiile genunchiului, cotului și degetelor)
Articulațiile selare (ex: baza degetului mare)
Articulațiile de tip pivot (ex: prima și a doua vertebră a gâtului, care permit mișcarea capului înainte și înapoi)
Articulațiile de tip bilă-cavitate (ex: umărul și șoldul)
