Hiperplazia benignă de prostată (HBP)
Termenul de hiperplazie benignă de prostată indică un eveniment fiziopatologic al prostatei crescute în dimensiune, ce poate fi conectat la debutul anumitor simptome care afectează oamenii, în cursul procesului de îmbătrânire.
În ciuda studiilor intense efectuate în ultimele 5 decenii, cu scopul de a descoperi cauzele creșterii prostatei, nu există încă nici un raport cuprinzător de cauză și efect. Convențional, este vorba de hiperplazie benignă de prostată (HBP) care indică acest proces; însă noțiunea de benign necesită întotdeauna o confirmare histologică (biopsie și/sau țesut prelevat în timpul intervenției chirurgicale), altfel, termenul ar fi necorespunzător și ar fi mai bine să vorbim numai de hiperplazie de prostată.
Glanda de prostată este adjunct la producția de cea mai mare parte a fluidului seminal, acoperind astfel un rol deosebit de important în fertilitatea masculină. Acesta este situat sub vezica urinară, care este organul ce funcționează ca un rezervor pentru urină și înfășoară complet tractul uretral, sau conducta care transportă urină de la vezică la exteriorul corpului prin urinare.
La majoritatea populației masculine din Vest, de obicei, pornind de la 30-40 de ani, prostata începe un proces de creștere dimensională, ca urmare a unei serii de modificări hormonale individuale. Creşterea în dimensiune a glandei prostatei este moderat lentă și progresează odată cu avansarea în vârstă a persoanei, uneori atingând volume considerabile: mărimea unei castane dimensiune tipică unui om la o vârstă fragedă, însă prostată poate crește în așa măsură încât să ajungă de mărimea unei mandarine mari.
Simptome: Cum poți să îți dai seama că suferi de hipertrofie de prostată?
Lărgirea glandei prostatei este o cauză comună pentru problemele legate cu golirea vezicii urinare și în consecință, creează o serie de probleme enervante legate de urinare.
Puteți avea tulburări iritative, caracterizate prin nevoia de urinare de mai multe ori în timpul nopții (nicturie), necesitatea de a urină mai frecvent, chiar și în timpul zilei (frecvența urinară) sau necesitatea de grabă de a urina imediat ce simțiți primul stimul (micţiune de urgență), cu scurgeri de urină ocazionale (incontinența).
Pot exista de asemenea interferențe din cauza obstrucției mecanice reale la urinare (obstructive), cum ar fi ezitare, atunci când începeți a urina (mai ales dimineața când vă treziți), un flux urinar slab sau intermitent (uneori, pacienţii raportează că ei se tem de umectare a pantofilor în timp urinei!), senzația de golire incompletă a vezicii urinare (și tensiune abdominală consecutivă), precum și scurgere enervantă la sfârșitul procesului de urinare.
Epidemiologia: Cât de comună este hiperplazia benignă de prostată?
Cu toate că procesul de extindere a glandei prostatei afectează majoritatea oamenilor de peste 40 de ani, manifestările sale simptomatice (iritative și obstructive) sunt stabilite treptat în timp, se manifestă inițial inconveniențe ocazionale până când devin probleme plictisitoare, enervante, și jenante care pot agrava în mod semnificativ calitatea vieții.
Un important studiu important realizat în SUA a arătat că prevalența hiperplaziei de prostată este moderată la 17% la bărbați între vârsta cuprinsă între 50-59 de ani sunt incluse în această grupă, 27% într-un grup de 60-69 de ani și 37%, în grupa 70-79 ani.
Studiile europene au arătat că prevalența globală a hiperplaziei prostatice este de 11,8%, variind de la un minim de 0,8% în anii treizeci la un maxim de 32% în anii şaptezeci.
Pe scurt, prevalenţa simptomelor urinare de la moderat la sever, luând în considerare mai mult de 65.000 de subiecți analizati în 17 studii internaționale diferite, realizate în anii nouăzeci – două mii de bărbați, cu o vârstă medie de 65 de ani, par să varieze de la 14% la 43% cu o valoare medie ponderată a 37% (mai mult de 1 din 3 oameni!!!!).
Diagnostic: Cum se diagnostichează hiperplazia benignă de prostată?
În cele mai multe cazuri, o simplă conversație cu pacientul (anamneză) sau concentrat asupra unor întrebări specifice și a vizitei (examinare rectală digitală) sunt suficiente pentru specialist pentru identificarea hiperplaziei de prostată.
Mai există și alte teste utile pentru diagnosticul de HBP, cum ar fi PSA de sânge (antigen specific prostatei), uroflowmetrie cu evaluarea reziduală (pentru a se obiectiviza fluxul urinar și pentru a verifica orice eșec de a goli vezica după urinare) şi trans rectal ultrasonografia de prostată (pentru a evalua cu precizie volumul prostatei în anticiparea unei posibile intervenții neobstructive).
Tratamentul: Cum tratezi hiperplazie benignă de prostată?
Tulburări ale căilor urinare legate de hiperplazia de prostată pot fi adesea tratate cu succes rezonabil, cu diferite tipuri de medicamente. Cu toate că în general sunt bine tolerate, ele nu sunt complet lipsite de efecte secundare, cum ar fi scăderea excesivă a tensiunii arteriale (hipotensiune arterială ortostatică), pierderea temporară a ejaculării la exterior și urcării spermei în vezică (ejaculare retrogradă), scăderea dorinței sexuale și alte reacții adverse mai puțin frecvente.
Cu toate că terapia medicală are un rol important în tratamentul hiperplaziei de prostată, atunci când este vorba de stabilirea unei tulburări reale și obstrucție urinară ca urmare a extinderii prostatei, medicamentele de obicei sunt insuficiente, iar pacientul poate avea nevoie de o intervenție chirurgicală neobstructivă.
Din punct de vedere istoric, tipul de abordare chirurgicală a fost de a deschide cu o incizie supra pubiană (adenomectomie). Acesta a fost ulterior înlocuită treptat prin dezvoltarea tehnicilor endoscopice, în care accesul la prostată este trans uretral (TURP – rezecție trans-uretrală a prostatei).
În ultimii ani, tratamentul a evoluat plan internațional, fiind folosită o nouă tehnică endoscopică de reducere cu laser a prostatei, inclusiv golmiu numit HoLEP (golmiu laser Excizia prostatei).
